Ambasada Statelor Unite la București a postat o serie de declarații făcute de JD Vance, vicepreședintele Statelor Unite, pe tema democrației și a drepturilor omului: “A crede în democrație înseamnă a recunoaște că fiecare cetățean are dreptul la opinie. Nu ar trebui să ne fie frică de oamenii noștri, chiar și atunci când aceștia își exprimă opiniile care nu sunt în acord cu cele ale conducerii”.
Ca și în postarea de marți, nu este făcută nicio referire directă la alegerile prezidențiale din România, de duminică, dar acestea vin cu doar câteva zile înainte de primul tur de scrutin.
În mesajul de marți, era evocat discursul din februarie al lui Vance, de la Conferința de Securitate din Munchen, în care oficialul critica cenzurarea adversarilor și ignorarea electoratului.
Articol preluat de pe Biziday.ro