Obiectivul de a reduce consumul de apă cu 10% nu va fi obligatoriu, iar statele membre vor fi încurajate să își stabilească propriile ținte naționale și să colecteze mai multe informații. Deja, unele țări cu deficit deosebit de apă, precum Spania, și-au stabilit propriile obiective de eficientizare a utilizării apei.
Este pentru prima dată când Comisia Europeană va stabili un obiectiv pentru eficiența utilizării apei și semnalează îngrijorarea cu privire la rezervele de apă subterană în scădere ale UE, scrie Financial Times, care a consultat planul care urmează să fie prezentat săptămâna viitoare. ”Trebuie să ne gândim la cum trebuie să folosim apa mai eficient. Când facem duș, trebuie să ne gândim la asta”, a confirmat comisarul UE pentru mediu, Jessika Roswall, pentru Financial Times. Planul vine după ce Comisia a avertizat, anul trecut, cu privire la creșterea concurenței pentru resursele de apă, inclusiv asupra ”riscului potențial de conflicte în interiorul și între statele membre”.
Limitările utilizării apei pe timpul verii, inclusiv interdicțiile de umplere a piscinelor, au devenit comune în sudul Europei. Directorul celei mai mari companie de apă din Grecia a avertizat în repetate rânduri că, dacă nu se iau măsuri imediate, Atena ar putea rămâne fără apă în următorii doi ani, mai ales dacă persistă condițiile hidrologice actuale.
Cipru se confruntă cu ”al treilea an consecutiv de secetă, care reprezintă a opta cea mai proastă perioadă pentru rezervele de apă” din ultimii 50 de ani, potrivit ministrului Agriculturii. Chiar și în Suedia, una dintre cele mai nordice țări, udarea grădinilor cu furtunul este interzisă în unele zone. În Franța și Spania, au izbucnit conflicte între fermieri și ecologiști cu privire la utilizarea apei și la planurile de construire a barajelor în ultimii ani.
Planul va stabili modul în care UE poate face față perioadelor mai secetoase și își propune să determine statele membre să investească mai mult în conducte, pompe și stații de epurare. Aproximativ 25% din apa din UE se pierde din cauza scurgerilor. Procentul este mult mai mare în unele țări, cum ar fi Bulgaria, care pierde aproximativ 60% din apă din cauza scurgerilor de apă în fiecare an.
Comisia estimează că sunt necesare anual 23 de miliarde de euro pentru a finanța în mod corespunzător infrastructura de apă. Banca Europeană de Investiții va elabora un program de 15 miliarde de euro în împrumuturi și garanții pentru a finanța infrastructura de apă din 2025 până în 2027, se arată în document.
Sursă: Financial Times
Articol preluat de pe Biziday.ro