Ilie Bolojan pare că îi ia apărarea ministrului de Externe, Emil Hurezeanu, după ce a fost criticat de Marcel Ciolacu: “Dacă critici oameni ce trebuie să te ajute să faci performanță, în public, nu faci decât să le știrbești capacitatea de a face performanță, nu doar lor, ca persoane, ci și instituțiilor.”

Președintele interimar a fost întrebat, joi după-amiază, despre criticile la adresa lui Emil Hurezeanu din partea lui Marcel Ciolacu, după suspendarea intrării României în programul Visa Waiver.

“Eu nu am o experienţă de ani de zile în a administra poziţii naţionale, dar am o experienţă de peste 20 de ani în administraţia locală. Din această experienţă am învăţat câte ceva – dacă critici oameni care trebuie să te ajute să faci performanţă, în public, nu faci decât să le ştirbeşti capacitatea de a face performanţă, nu doar lor, ca persoane, ci şi instituţiilor. În general, dacă am avut astfel de probleme, am preferat să le analizez o dată, de două ori, de trei ori şi când am fost convins că se impune o schimbare, am făcut-o. Dar nu am discutat public despre ea, pentru că nu m-ar fi ajutat cu nimic”, a declarat Ilie Bolojan.

Marcel Ciolacu a anunțat, miercuri, că va discuta cu președintele interimar Ilie Bolojan pentru a stabili “dacă se impune schimbarea domnului Hurezeanu sau nu din funcția de ministru de Externe”, argumentând că “este nevoie de o altă dinamică în relația cu SUA”. La rândul său, Emil Hurezeanu a fost întrebat, joi, dacă a avut discuţii cu liderii coaliţiei de guvernare despre posibila schimbare a sa din funcţie: “Mâine aflu. De mâine încolo vorbim mai mult”.

Articol preluat de pe Biziday.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *