Unele surse spun că avea 15 ani, altele îi dau doar 12, cert este că Marița a fost împușcată mortal pe 12 ianuarie 1878 de soldații otomani când ducea apă într-o găleată de lemn ostaților români din zona Smârdanului.
Marița s-a aflat, alături de alți voluntari români din jurul Smârdanului, printre cei care au oferit ajutor Armatei Române în Războiul de Independență de la 1877. Ea a făcut parte dintr-un grup de 37 de adolescenți aromâni din Timoc care se oferiseră voluntari pentru cauza Armatei Române Serviciului Sanitar, aducând, de asemenea, apă și hrană soldaților din tranșee. A fost prima dintre cele cinci fete voluntare căzute victime, la Smârdan.
Un monument ronde-bosse din bronz supranumit «Marița», în cinstea fetei împușcate mortal, a fost inaugurat la Smârdan în 1905 de către aromâni, în apropierea Cimitirului militarilor români.
Acesta reprezenta o femeie care ținea în mâna dreaptă o coroană, iar în cea stângă un ulcior cu apă pentru cei cărora le era sete și privea spre est (spre liniile inamice). Monumentul a fost distrus prin dinamitare de bulgari, în 1917. Ulterior, autoritățile bulgare nu și-au mai dat acordul pentru reconstruirea acestuia.
Monumentul de la Smârdan a fost inaugurat la 20 de ani de la Războiul de Independenţă, în 1897, în prezenţa oficialităţilor şi a veteranilor de război români.
A fost distrus 16 ani mai târziu de naţionaliştii bulgari, după cel de al II-lea Război Balcanic şi Pacea de la Bucureşti.
În urma unei inițiative private a românilor din Timoc, a fost dezvelit, pe 10 Mai 2001, pe malul Dunării într-un parc din orașul Calafat, un monument în ronde-bosse din piatră, în care Marița poartă un costum tradițional.
În mâna stângă fetița ține o găleată, iar în mâna dreaptă are o coroană. Montat pe un postament dintr-o singură treaptă, soclul de formă dreptunghiulară are în zona frontală un basorelief, în care este redată o scenă de luptă din Războiul de Independență.
Pe latura dreaptă este fixată o placă din marmură albă cu inscripția:
„In memoriam Marița, fetița vlahă împușcată de turci la Smârdan în timp ce ducea apă soldaților români 1877”.
Pe o altă parte scrie „Din inițiativa și prin efortul lui Ion Di La Vidin, Vlah din Tribalia orientală ocupată de Bulgari”, iar pe alta este înscris: „Prin efortul lui Ion Negură, vlah din Tribalia occidentală ocupată de sârbi”.
Lupta de la Smârdan s-a desfășurat în ziua de 12/24 ianuarie 1878 în satul Smârdan, sangeacul Vidin, vilaietul Dunării, Imperiul Otoman. Satul aparține astăzi de localitatea Inovo din regiunea Vidin, Bulgaria. Conflictul a reprezentat o luptă dintre trupele armatei române și cele otomane din timpul Asediului de la Vidin.
Lupta de la Smârdan a avut un rol decisiv în operațiunea militară care s-a înfăptuit în zilele de 12-14/24-26 ianuarie 1878 și care avea ca scop principal, cucerirea de către Armata Română a liniei fortificate exterioare a Cetății Vidin și izolarea garnizoanei otomane de liniile de comunicații terestre exterioare.
Acțiunile desfășurate în zilele de 12-14 ianuarie, au finalizat împresurarea Cetății Vidin și au permis ulterior un amplasament favorabil artileriei române, astfel încât aceasta să poată executa în mod eficient trageri asupra fortificațiilor orașului asediat.
Din cauza vremii nefavorabile, asaltul general asupra cetății a trebuit însă să fie amânat.
În timpul luptei de la Smârdan partea română a avut 96 de morți (din care 4 ofițeri) și 300 de răniți.
În zilele de 12-13/24-25 ianuarie totalul pierderilor românești s-a ridicat la 238 de morți (din care 5 ofițeri) și 370 de răniți.
La Smârdan a fost inaugurat un cimitir în care au fost înmormântați în două gropi comune 286 de soldați și ofițerii români care au murit în Războiul de Independență.
Conform unei înțelegeri dintre guvernele român și bulgar, în anul 1897 a fost inaugurat, tot la Smârdan, peste un osuar al militarilor români un monument care reprezenta statuia zeiței Victoria, operă a lui Karl Storck.
Acesta a fost distrus într-o noapte a anului 1913, pe fondul manifestărilor antiromânești de după intrarea Armatei Române în Bulgaria, în timpul celui de-Al doilea Război Balcanic, și după Pacea de la București, de către naționaliștii bulgari.
Citește și:
Măriuca Zaharia, fetița eroină care nu mai are loc în istoria românilor
Maria Zaharia, cunoscută şi ca Măriuca Zaharia (n. 1905 – d. 1917) a fost o fetiţă româncă de 12 ani, căzută eroic în luptele de la Mărăşeşti din cadrul Primului Război Mondial. Drept recunoaştere a meritelor ei, a fost îngropată în Mausoleul de la Mărăşeşti. Dumitru Almaş a imortalizat-o într-o povestire, în cartea «Povestiri istorice»: „Maria sau cum o alintau prietenii, Măriuca, trăia în satul Răzoare, la casa bunicului ei, Ion Zaharia. Frontul a ajuns în dreptul satului lor şi acolo se da o cumplită bătălie între armata română şi cea germană. De aceea satul a fost evacuat: adică toţi sătenii şi-au luat ce au putut fiecare şi au plecat în altă parte, la adăpost, în munţi. Numai moş Ion Zaharia a rămas în casa lui. A săpat şanţ adânc în livadă. Aici se ascundea ori de câte ori nemţii bombardau satul (Citește mai departe…)
Sursa: anonimus.ro