Incidentul a avut loc pe ruta dintre stațiile Maibara și Gifu-Hashima, pe care circulă trenurile de mare viteză Shinkansen, miercuri, în jurul orei locale 17:25. Un șarpe cu o lungime de un metru s-a înfășurat în jurul unui stâlp de electricitate și a provocat un scurtcircuit care a blocat circulația trenurilor.
Potrivit pasagerilor, energia electrică nu a fost întreruptă în interiorul trenurilor, luminile și aerul condiționat funcționând în continuare, însă trenurile nu au fost repuse în circulație până la ora 19:00.
Nu este prima dată când un astfel de incident are loc în Japonia. Cel mai recent eveniment a avut loc în luna aprilie a anului trecut, când un șarpe de 40 cm aflat într-un vagon al unui tren care circula pe ruta Nagoya – Tokyo a provocat panică printre pasageri. Deoarece reptila nu a fost găsită, a fost necesară înlocuirea vagonului, ceea ce a dus la o întârziere de 17 minute.
În această perioadă a anului gările de tren sunt și mai aglomerate decât de obicei, cu ocazia Săptămânii de Aur, o serie de sărbători naționale care au început miercuri. Milioane de persoane se întorc în orașele natale sau merg în vacanțe cu familia.
Linia de trenuri Shinkansen leagă Tokyo, Nagoya și Osaka. Peste 370 de trenuri circulă zilnic și transportă, în medie, 430.000 de pasageri. Ajungând la viteze de până la 285 km pe oră, este nevoie de mai puțin de două ore și jumătate pentru a ajunge de la Tokyo la Osaka.
Sursa: The Guardian
Articol preluat de pe Biziday.ro