Marea Britanie. Guvernul va amenda cu până la 70 de mii de euro rețelele sociale, pentru fiecare postare despre atacuri cu cuțitul pe care nu o elimină. În plus, va înăspri pedepsele pentru cei care vând arme albe minorilor.

Noua sancțiune vine în completarea celei anunțate anterior, potrivit cărora directori individuali ai companiilor tech pot fi amendați cu până la 10 mii de lire sterline (aproape 12 mii de euro), dacă nu elimină materialele ce promovează armele albe, în termen de 48 de ore de la un avertisment emis de poliție. Amenzile vor fi aplicate rețelelor sociale, motoarelor de căutare și magazinelor online.

În planul guvernului de a reduce la jumătate infracțiunile comise cu cuțitul, în decurs de un deceniu, sunt incluse interzicerea cuțitelor “zombie” (cuțite mari, cu design agresiv, inspirate din filme și jocuri video) și a săbiilor ninja. Va realiza, în acest sens, începând cu luna iulie, și un program național de predare voluntară a armelor albe și va înăspri pedepsele pentru comercianții online care vând cuțite minorilor. Guvernul prevede și instituirea unei pedepse de până la patru ani de închisoare pentru deținerea armelor albe “cu intenția de a comite acte de violență”.

Sancțiunile vin pe fondul creșterii alarmante a infracțiunilor comise cu cuțitul. Doar în ultimul an, în Anglia și Țara Galilor au fost raportate 53 de victime adolescenți, o creștere de 140% față de 2024. În total, poliția a raportat 54.587 de infracțiuni cu arme albe în 2024, cu 2% mai multe decât în anul precedent și mai mult decât  dublu față de 2014. 

Sursă: Sky News

Articol preluat de pe Biziday.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *