“Plecarea lui Musk este acum”, a confirmat miercuri seara un oficial al Casei Albe pentru Reuters. Tot miercuri, șeful Tesla a postat pe platforma sa de socializare X un mesaj de mulțumire adresat președintelui Donald Trump, dar săptămâna trecută el semnalase deja că “s-a întors la Tesla 24/7”. Totuși, potrivit Reuters, care citează “o persoană familiarizată cu situația” plecarea lui Musk din administrație “a fost decisă la nivel de conducere”, adică de Donald Trump. Cu o zi înainte, marți, Musk a acordat un interviu în care a criticat proiectul fiscal al lui Trump, care se află în curs de adoptare în Congres, numindu-l prea scump și o măsură care i-ar submina munca cu Serviciul DOGE. “Sincer, am fost dezamăgit să văd proiectul de lege cu cheltuieli masive, care nu doar reduce deficitul bugetar, ci îl și mărește, și subminează munca echipei DOGE”, a spus Musk înainte de a se despărți de Trump.
Reuters mai arată că numeroși oficiali ai Casei Albe au fost “profund supărați de aceste comentarii, iar administrația a fost nevoită să cheme senatorii republicani pentru a reitera sprijinul lui Trump pentru pachetul de măsuri”.
În timpul campaniei electorale, Elon Musk a susținut că DOGE ar putea reduce cheltuielile federale cu cel puțin două mii de miliarde de dolari, dintr-un buget federal total de șapte mii de miliarde. La plecarea lui Musk, DOGE estimează că prin eforturile sale s-a ajuns la economisirea a 175 de miliarde de dolari, o cifră pe care Reuters nu a putut-o verifica independent. Însă NY Times, The Atlantic și alte publicații americane care s-au ocupat de acest subiect susțin că nici această cifră nu este apropiată de realitate – la sfârșitul lunii februarie, site-ul DOGE susținea că a realizat reduceri anuale de cheltuieli de 55 de miliarde de dolari, dar numai 16,5 miliarde puteau fi demonstrate cu documente. Din acestea, jumătate, opt miliarde de dolari, au venit dintr-o eroare contabilă (rezilierea unui contract de opt milioane de dolari) în care au fost confundate milioanele cu miliardele (billions). The New York Times relata la vremea respectivă că, din cele 16 miliarde, doar două miliarde de dolari erau economii bugetare verificabile cu documente.
Ce a tăiat cu certitudine Elon Musk sunt cheltuielile lunare pentru programele de asistență externă, de la 2,4 miliarde de dolari la 1,4 miliarde de dolari. Acestea includ cheltuielile pentru programele “Sănătate globală și supraviețuirea copiilor”, finanțările pentru combaterea HIV, malariei, tuberculozei și a altor boli în țările mai puțin dezvoltate. Plățile către ONU și alte organizații internaționale au scăzut la zero, iar cheltuielile lunare ale USAID au scăzut cu o treime.
Musk își exprimă acum frustrarea că nu poate reduce cheltuielile în mod mai agresiv. “Situația birocrației federale este mult mai gravă decât mi-am dat seama. Știam că există probleme, dar este o luptă dificilă să încerci să îmbunătățești lucrurile în Washington”, a declarat Musk pentru The Washington Post, săptămâna aceasta.
Mandatul de 130 de zile al lui Musk ca angajat special al Administrației Trump ar urma să expire în jurul datei de 30 mai. Totuși, administrația a declarat că eforturile DOGE de restructurare și reducere a guvernului federal vor continua, chiar dacă Elon Musk nu va mai fi direct implicat.
Sursă: Reuters
Articol preluat de pe Biziday.ro