MApN transmite că, de astăzi și până duminică (19-25 mai), convoaie militare formate din tehnică și personal aparținând Brigăzii 9 Mecanizată “Mărășești” vor tranzita județele Constanța, Tulcea și Dâmbovița, în cadrul exercițiului militar “MĂRĂȘEȘTI 25”.
Deplasările se vor face atât pe căi de comunicație feroviare, cât și rutiere, din garnizoanele Constanța, Medgidia, Topraisar, Murfatlar și Târgoviște, cu destinația finală Centrul Secundar de Instruire pentru Luptă din Babadag.
Autoritățile anunță că, în acest interval, șoferii care circulă pe rutele afectate sunt rugați să manifeste atenție sporită și să respecte cu strictețe indicațiile polițiștilor militari, care vor însoți și coordona deplasarea convoiului pentru siguranța tuturor participanților la trafic.
Foto: Facebook/Ministerul Apărării Naționale
Articol preluat de pe Biziday.ro