Piețele financiare scad semnificativ, luni dimineața, ca urmare a comentariilor din weekend ale lui Donald Trump. Acesta pare determinat să meargă mai departe cu “războiul taxelor vamale pentru toată lumea”, deși o parte a analiștilor încă mai sperau că președintele american s-ar putea răzgândi din nou. Tarifele sale intră în vigoare de pe 2 aprilie, zi pe care Trump a numit-o “Ziua Eliberării”. 

Bursa japoneză, în general stabilă, a înregistrat luni o cădere de -4% (considerată majoră), în vreme ce piața sud-coreeană a pierdut în medie -3%, iar Australia -1,7%. În Europa, bursele s-au deschis aproape de -1%. Aceste evoluții vin după ce, în weekend, președintele Donald Trump a spus că miercuri, 2 aprilie, va fi Ziua Liberării (Liberation Day), urmând să anunțe taxe vamale, nu numai pentru aluminiu, oțel și vehicule (deja anunțate, pentru cele din UE), ci pentru toate statele “în reciprocitate”.

Duminică, premierul britanic Keir Starmer a avut negocieri pe acest subiect cu Donald Trump. UK, UE și Canada au anunțat anterior că vor răspunde tarifelor impuse de președintele american cu măsuri similare.

Surse: Investing, BBC

Articol preluat de pe Biziday.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *