Post Title

Șefii de Stat Major din Franța și Marea Britanie au fost prezenți, vineri, la Kiev, unde au discutat despre nevoile Armatei Ucrainene și modalitățile de sprijinire a acesteia pe termen lung, în vederea dezvoltării și reconstrucției. Reprezentantul francez a declarat că o consolidare a forțelor ucrainene este esențială și reprezintă prima garanție de securitate a țării.

Franța și Marea Britanie anunță că vor colabora cu Ucraina pentru a defini și dezvolta operațiuni de reasigurare, ca parte a unei coaliții internaționale, pentru a descuraja Rusia de la o nouă invazie pe scară largă, de îndată ce pacea va fi restabilită.

La final de martie, președintele Ucrainei a avut mai multe discuții cu liderii europeni despre posibilitatea trimiterii de trupe europene în țară, după încheierea păcii în Ucraina.

Separat, Mark Rutte, secretarul general al NATO, a declarat într-un interviu pentru publicația ucraineană NV că drumul țării către NATO este ireversibil, însă el a spus că ucrainenilor nu li s-a promis niciodată că aderarea va fi inclusă într-un acord de armistițiu sau de pace: “Acestea sunt două lucruri separate – un acord de pace și o perspectivă pe termen lung”.

Întrebat dacă aderarea Ucrainei la NATO este posibilă în timpul președinției lui Donald Trump, Rutte a evitat să răspundă. ”Avem o concluzie după Summitul de la Washington despre perspectiva pe termen lung. Când se va întâmpla exact asta, nu știm. Există o cale ireversibilă către NATO”, a spus Rutte.

Articol preluat de pe Biziday.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *