Reuters: Amazon și Stellantis au abandonat proiectul comun pentru dezvoltarea unui sistem software auto de ultimă generație, denumit SmartCockpit. Cele două companii nu au motivat decizia.

Încheierea parteneriatului pentru dezvoltarea sistemului a fost confirmată de către ambele companii, la solicitarea Reuters. Proiectul a fost anunțat în 2022 și își propunea să transforme mașina într-o extensie a casei. Mai exact, funcția în cauză, denumită SmartCockpit, trebuia să aducă în vehiculele Stellantis, inclusiv Jeep, Peugeot și Alfa Romeo, funcții bazate pe recunoașterea șoferului, cu setări personalizare pentru climatizare, navigație, cât și o integrare cu dispozitive smart home. 

Inițial, funcția SmartCockpit era planificată pentru lansare la sfârșitul anului 2024 sau la începutul acestui an. Proiectul făcea parte din platforma tehnologică ABC a Stellantis, care includea arhitectura electrică STLA Brain și sistemul de asistență Autodrive. 

Proiectul este un exemplu al dificultăților persistente întâlnite de giganții auto, precum Stellantis, Volkswagen sau GM, în integrarea unor sisteme software complexe, într-un ecosistem cu furnizori multipli. Astfel, Stellantis a sperat că experiența Amazon în materie de software va ajuta producătorul auto global să concureze cu companii precum Tesla și BYD, care au construit arhitecturi digitale eficiente și flexibile. 

Stellantis ar putea continua să lucreze la SmartCockpit folosind un alt sistem de operare, cum ar fi platforma Android de la Google, potrivit unor persoane familiarizate cu subiectul. Amazon spera ca proiectul intern, cunoscut sub numele ”Digital Cabin” sau ”Project Quatro”, să rivalizeze cu sistemul Android Automotive oferit de Google. Cu toate acestea, mulți dintre angajații implicați în Digital Cabin au fost relocați sau au părăsit compania, potrivit uneia dintre surse. 

Deși SmartCockpit a fost abandonat, Stellantis va continua să utilizeze serviciile cloud Amazon Web Services (AWS) și asistentul vocal Alexa va rămâne disponibil pe anumite modele. Totodată, Reuters nu a putut identifica un motiv concret pentru care parteneriatul în cadrul SmartCockpit a fost încheiat. Companiile au declarat că această schimbare “va permite fiecărei echipe să se concentreze pe soluții care oferă valoare clienților noștri comuni și să se alinieze mai bine la strategiile noastre aflate în continuă evoluție”.

Sursă: Reuters

Foto: Dawid Kaleciak | Dreamstime.com

Articol preluat de pe Biziday.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *