Donald Trump a comentat, duminică seara, întâlnirea de 15 minute pe care a avut-o la Vatican cu Volodimir Zelenski și spune acum că președintele ucrainean “este gata să ajungă la un acord de pace cu Rusia”.
“Va renunța el la Crimeea? Oh, cred că da”, a spus Trump, răspunzând unei întrebări a reporterilor.
Despre întâlnirea de la Vatican, președintele american a spus că “este cel mai frumos birou pe care l-am văzut vreodată. Este o scenă frumoasă și suntem foarte conștienți că Zelenski vrea să facă ceva bun pentru țara sa, face o treabă bună și muncește din greu. Vom vedea ce se întâmplă mai departe”.
Mesajul său către Vladimir Putin este: “Vreau să nu mai tragă, să se așeze la masă și să semneze un acord”.
Tot duminică, Serghei Lavrov, ministrul de Externe al Rusiei, a spus că “Rusia nu-și negociază propriul teritoriu”, iar “Crimeea este o poveste încheiată”.
SUA se oferă să recunoască Crimeea ca parte a Rusiei, dar Ucraina și aliații europeni se opun, pentru că acest gest ar valida invazia Rusiei din 2014 ca modalitate de anexare teritorială prin forță.
Oficialii americani se arată tot mai optimiști cu privire la o înțelegere de încetare a focului, iar Marco Rubio, secretarul de stat american a declarat duminică că “discuțiile intră într-o săptămână critică – suntem aproape, dar nu suficient de aproape”.
Presa britanică citează surse din cabinetul de la Londra care se declară acum optimiste față de progresul discuțiilor: “Pentru prima dată după mult timp, toate părțile sunt destul de optimiste – toată lumea se îndreaptă în aceeași direcție și toată lumea își dorește ca următoarele zile să conteze”, notează The Telegraph.
Mediatorii se așteaptă ca Rusia și Ucraina să inițieze discuții directe, pornind de la înghețarea liniei actuale a frontului și la renunțarea Ucrainei la Crimeea.
Surse: The Telegraph, PravdaUA
Articol preluat de pe Biziday.ro